Postări

Se afișează postări cu eticheta SECTORUL 6

Parcuri din București: Drumul Taberei 38 (Parcul Labirint)

Imagine
  În mod normal acest spațiu verde nu ar trebui să facă parte din categoria parcurilor bucureștene, neavând nimic remarcabil sau specific. A fost totuși inclus în listă datorită dimensiunii decente pe care o are și mai ales pentru că deține un nume - foarte impersonal, e adevărat.  Amplasare și acces: Adresa parcului se găsește în nume, pe bulevardul Drumul Taberei nr.38, foarte aproape de principalul parc al cartierului. Accesul este foarte facil, în imediata apropiere există o stație pentru autobuze STB și gura de metrou Tudor Vladimirescu, o informație însă ușor inutilă ținând cont că e de fapt un loc destinat doar locuitorilor din zonă. Scurt istoric: Drumul Taberei e un cartier relativ nou, abia după anii '60 a început cosntrucția blocurilor de locuințe, așadar e natural ca acest spațiu de relaxare să nu aibă o istorie prea bogată. Cel mai recent eveniment a fost renovarea finalizată în toamna lui 2020 în urma căreia parcul s-a extins puțin. Partea neplăcută a renovării e...

Parcuri din București: Giulești (Marin Preda)

Imagine
  Cartierul Giulești este la granița a două sectoare așa că părți din el au fost și sunt disputate și acum, iar prelungirea lui, Giulești-Sârbi, se întinde în periferia Bucureștiului, până la buza Ilfovului. Parcul Marin Preda nu prezintă însă controverse de acest fel pentru că se află într-o locație centrală, la mică distanță de blocurile din Crângași. Amplasare și acces: Parcul este amenajat în colțul format din Bulevardul Constructorilor și Calea Giulești, iar accesul acolo se face cel mai ușor cu transportul STB care are mai multe stații de tramvai și de autobuz în vecinătate. Cea mai apropiată gură de metrou este cea de la Crângași, la puțin peste 1 km de mers de jos. Scurt istoric: Istoria parcului nu pare să aibă detalii speciale, poate doar dacă acestea sunt ascunse, de altfel cartierul Giulești a fost inclus în București abia după 1950, așa că povești prea vechi nu pot exista. O bornă recentă în cronologia sa ar fi anul 2017 când a fost reamenajat sub forma actuală și a pr...

Parcuri din București: Crângași

Imagine
  Deși are deschidere la două zone importante ale Bucureștiului, râul Dâmbovița și Lacul Morii, cartierul Crângași suferă de lipsa umbrei în zilele caniculare de vară, aglomerația amplificând și mai mult această impresie. În ciuda faptului că promenada lungă amenajată pe malul lacului e foarte aproape, principalul parc cu greu face față nevoii oamenilor de aer liber și asta pentru că e singurul care oferă răcoare sub copacii săi înalți. Amplasare și acces: Parcul este încadrat de Șoseaua Virtuții și Calea Crângași, iar accesul este foarte facil cu mijloace de transport în comun. Chiar lângă el se găsește o stație intermodală (metrou și tramvaiul 41), dar și alte câteva autobuze care opresc pe latura dinspre Bulevardul Constructorilor. Scurt istoric: Cartierul Crângași a căpătat formă urbană relativ recent, abia după anii 1960 s-au construit aici primele blocuri. Însă aspectul de acum este și mai recent, din anii '80, cand după o serie de inundații foarte grave pricinuite de râul Dâ...

Parcuri din București: Tudor Vladimirescu (Fabricii)

Imagine
  Amplasare și acces: Parcul este amplasat la intrarea în cartierul Militari, cu acces direct de pe Bulevardul Iuliu Maniu, dar și de pe multiple străzi și alei ce fac legătura între blocurile înconjurătoare. În apropiere există mai multe stații de STB, iar gura de metrou Lujerului este la doar câteva minute de mers pe jos. Scurt istoric:  Așa cum o bună parte din actuala suprafață a sectorului 6 are o istorie legată de tabere de război, și aici în secolul XIX se desfășurau astfel de activități. Mai precis, pe terenul parcului de acum, a funcționat o fabrică de praf de pușcă, iar mai apoi un depozit de muniție. Mai recent, în perioada comunistă, pe aici trecea fosta linie de cale ferată ce ducea la Cotroceni (vizibilă și acum din câteva locuri) și care a servit drept punct de intrare în subteran a primelor garnituri de metrou în 1979. La sfârșitul anilor '80, vizavi de actualul parc s-a construit Fabrica de Pâine Lujerului, așa că numele inițial de Parcul Fabricii are referinț...

Parcuri din București: Grădina Botanică

Imagine
  Bucureștiul are puține grădini amenajate în care să poți admira flori, arbuști, copaci și detaliile fine ale peisagismului. Cele mai multe parcuri sunt niște locuri de odihnă, în cel mai bun caz niște spații verzi practice, locuri de joacă pentru copii și de taifas pentru părinți și bunici. Deși utilitatea acestora nu poate să fie pusă sub semnul întrebării, e nevoie și de spații elegante, de promenadă, care să delecteze și ochii și mintea. Grădina Botanică Dimitrie Brândză își propune să încerce așa ceva, dacă sau cât reușește, rămâne la decizia fiecărui vizitator. 

Parcuri din București: Nicolae Filimon și 9 Mai

Imagine
Între bretelele Podului Grant și-au făcut loc două parcuri de dimensiuni reduse, care deși sunt despărțite de o stradă și au nume diferite, par de fapt înrudite și merită să fie prezentate împreună. Vezi lista tuturor parcurilor din București Amplasare și acces:  Elementul distinctiv al parcurilor este dat exact de amplasarea lor sub Podul Grant. Aflate în cartierul Crângași, la granița cu Giulești, sunt dispuse în oglindă față de Calea Crângași. Parcul Filimon dă impresia că e fratele mai mare și mai dichisit, în timp ce 9 Mai este mai înghesuit între blocuri. Cea mai apropiată gură de metrou este la aproximativ 750 metri (Crângași), dar tramvaiul 41 are o stație ceva mai accesibilă. Fiind vorba însă de niște spații de relaxare de cartier, cei mai mulți vizitatori sunt locuitorii zonei.

Parcuri din București: Constantin Brâncuși (ANL)

Imagine
În București există mai multe parcuri care împart același nume. Se pare că Brâncuși este o alegere populară, deoarece până recent existau trei spații verzi denumite astfel. Unul dintre ele, cel din sectorul 3, e pe cale de dispariție ca urmare a retrocedărilor, iar cel din Dorobanți, deși cochet, este  mai mult un rond mic verde, tipic zonei de nord a orașului. Astfel că articolul de față face referire la cel de-al treilea parc, situat in sectorul 6. Amplasare și acces:  Este situat în cartierul Brâncuși (în prelungirea Dumului Taberei), la vest de Strada Valea Oltului, între aleile cu nume de sculpturi. STB-ul ciculă chiar pe laturile lui și într-un viitor apropiat în zonă vor exista stațiile de metrou Valea Ialomiței și Brâncuși. Scurt istoric: Istoria parcului Brâncuși este foarte scurtă și începe în anul 2014. Cu câțiva ani înainte s-a construit un mini-cartier de blocuri ANL pentru care a devenit necesar un spațiu de recreere. Apoi comunitatea a crescut deoarece s-au ridi...

Parcuri din București: Nicolae Găină

Imagine
În mod normal acest loc nu ar trebui să fie menționat într-un articol al "serialului" Parcuri din București  deoarece scopul său de bază este de curte interioară pentru blocurile din zona Nicolae Găină. Dar chiar dacă are o dimensiune redusă, se remarcă pentru că este cel mai mare spațiu verde din partea estică a cartierului Drumul Taberei și stă destul de bine și din punct de vedere estetic.  Amplasare și acces:  Este amplasat chiar la intrarea in Drumul Taberei, accesul se poate face din trei părți (Bvd. Dr Taberei, Bvd. Timișoara sau Bvd. Vasile Milea). Pe oricare din aceste șosele circulă STB-ul și în curând parcul va fi deservit și de metrou, prin stația Orizont. Scurt istoric: Pe la jumătatea anilor '50 s-a început construirea așa numitelor cvartale staliniste, gândite inițial ca niște locuințe militare. Astfel au apărut si actualele blocuri de la Nicolae Găină, împreună cu parcul ce seamănă de fapt cu o curte interioară, fiind ascuns chiar in mijlocul ansamblului r...

Parcuri din București: Timișoara

Imagine
Pentru că titlul poate să fie puțin amuzant, poate chiar nepotrivit, trebuie precizat din start că este vorba despre un parc din sectorul 6 care poartă acest nume bănățean. Nici la capitolul celebritate nu stă foarte bine dacă ținem cont de dimensiunile reduse și de vârsta foarte fragedă, așa că Parcul Timișoara are nevoie de o mică introducere. Amplasare și acces: Are adresa pe Bulevardul Timișoara, aproximativ la jumătatea distanței dintre mall-urile Plaza si AFI Cotroceni. Se poate ajunge acolo cu mai multe autobuze sau tramvaie STB, dar marea majoritate a celor care îl vizitează vin pe jos, fiind un parc de cartier.  Scurt istoric: De această dată realmente scurt pentru că parcul a fost inaugurat la finalul anului 2019. Înainte de el pe terenul respectiv își desfășura activitatea REBU. Facilități și atracții: Este potrivit în special copiilor si adolescenților care pot juca fotbal pe miniterenurile sintetice sau pot face mișcare la aparatele de fitness. La intersecția aleilor p...