Parcuri din București: Timișoara




Pentru că titlul poate să fie puțin amuzant, poate chiar nepotrivit, trebuie precizat din start că este vorba despre un parc din sectorul 6 care poartă acest nume bănățean. Nici la capitolul celebritate nu stă foarte bine dacă ținem cont de dimensiunile reduse și de vârsta foarte fragedă, așa că Parcul Timișoara are nevoie de o mică introducere.

Amplasare și acces: Are adresa pe Bulevardul Timișoara, aproximativ la jumătatea distanței dintre mall-urile Plaza si AFI Cotroceni. Se poate ajunge acolo cu mai multe autobuze sau tramvaie STB, dar marea majoritate a celor care îl vizitează vin pe jos, fiind un parc de cartier. 

Scurt istoric: De această dată realmente scurt pentru că parcul a fost inaugurat la finalul anului 2019. Înainte de el pe terenul respectiv își desfășura activitatea REBU.



Facilități și atracții: Este potrivit în special copiilor si adolescenților care pot juca fotbal pe miniterenurile sintetice sau pot face mișcare la aparatele de fitness. La intersecția aleilor principale a fost montat un foișor de lemn care nu părea să aibă mare succes printre tineri, iar în capătul vestic a fost amenajată o fântână.


Atmosferă: Este un parc al celor mici, în sezonul cald sunt destule activități fizice pe care le pot face aici. Dezavantajele principale sunt lipsa umbrei, dimensiunea redusă și difuzoarele prea multe de pe stâlpi din care răsună muzica prea tare ca să te mai poți relaxa.

Desigur că lunile de primăvara/vară îl înfrumusețează prin florile colorate, dar cel puțin deocamdată rămâne un parc de interes redus în care nu ai de ce să petreci prea mult timp.

Această prezentare nu are pretenția de a fi completă sau total obiectivă, ci are intenția de a oferi o perspectivă scrisă și fotografiată asupra Parcului Timișoara.




Iunie 2020

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Parcuri din București: Nicolae Filimon și 9 Mai

Parcuri din București: Morarilor

Parcuri din București: Circului