Monumente din București: selecție de clădiri istorice

 

Seria articolelor despre monumentele istorice din București continuă cu încă 5 construcții foarte variate ca stil și utilitate, unele celebre și chiar emblematice pentru capitală, altele ascunse pe străduțe laterale, însă toate demne de un statut protejat.

Colegiul Național de Arte "Dinu Lipatti"

Primul liceu românesc de muzică a fost înființat în 1949 pe Strada Principatele Unite, într-o zonă centrală a orașului. Clădirea ce îl găzduiește este însă mai veche, de la finalul secolului al XIX-lea, construită de moșierul Haralambie Profirescu. Apropierea de Dealul Patriarhiei îi trădează legăturile istorice pe care le-a avut cu Biserica, mai exact în anii 1800 acolo se afla o grădină a Livezii Mitropoliei de care moșierul a dispus și pe locul căreia a ridicat clădirea. Din fericire astăzi are încă o întrebuințare de mare interes, așa că cel puțin teoretic e ferită de distrugeri și degradare și poate încânta în continuare prin culoarea ei pastelată, deosebită de cromatica bucureșteană.

Halele Obor

Unul dintre cele mai active și aglomerate locuri din București este Piața Obor, un veritabil furnicar de oameni în permanentă mișcare în care diferite culturi conviețuiesc și fac negustorie una lângă cealaltă. Printre simbolurile pieței se numără și Hala Obor, o construcție plănuită de arhitecții din anii '30, printre care și Horia Creangă, și inaugurată în 1950. Dintr-o clădire extrem de modernă pentru vremurile acelea, astăzi a căpătat o imagine decrepită, neîngrijită și cam murdară, însă silueta sa masivă și cărămizie este încă impresionantă. În haosul urbanistic al pieței poate fi totuși dificil de înțeles forma și dimensiunile mari ale halelor, doar o perspectivă aeriană o poate cuprinde în totalitate. În interior ceva din aerul industrial interbelic a supraviețuit, iar vizita acolo e o experiență inedită și datorită diversității magazinelor, multe cu specific din diferite colțuri ale Asiei.

Primăria Sectorului 1

Una dintre cele mai frumoase clădiri de primărie din București este cea a sectorului 1, un monument istoric ce supraviețuiește înconjurat de construcții aparținând epocilor mai recente. Clădirea a fost proiectată în perioada interbelică cu scopul de a găzdui primăria sectorului verde, cum se numea pe atunci, și este o reprezentată a stilului arhitectural neoromânesc. Se bucură de o tușă distinctivă prin cavalerul de metal ("Pandelică" pentru cunoscători) realizat de meșterul Alexandru Dimitriu în vârful turnului cu ceas, cavaler ce mai are un frate geamăn în strada Episcopul Radu, chiar pe casa personală a meșterului. Primăria a intrat în renovare în 2008, dar un an mai târziu a trecut printr-un incendiu și a fost redeschisă abia în 2015.

Teatrul Odeon

Istoria Teatrului Odeon se confundă cu cea a clădirii de pe Strada Victoriei începând abia cu anii '70. Teatrul a fost fondat în 1946 și inițial a activat la o altă adresă sub numele de Teatrul Muncitoresc CFR Giulești, însă imobilul actual din centrul capitalei există încă de la 1911, conceput de Grigore Cerchez ca parte a unui ansamblu arhitectural de mare amploare. Astăzi clădirea e într-o stare bună, cu o poziționare privilegiată care îi asigură atenția trecătorului, frumos încadrată într-o mică piațetă. Destul de curios, în fața teatrului tronează un bust al lui Atatürk dezvelit în anii '90 cu ocazia vizitei la București a unui președinte turc.

Casa Capșa

De Capșa a auzit toată lumea, însă interesant e că de-a lungul anilor nu a fost doar un loc monden și pretențios, ci faimos dincolo de granițele țării prin calitatea și unicitatea dulciurilor produse. Denumirea se datorează fraților Capșa, niște întreprinzători de la jumătatea secolului XIX care au avut ideea de a deschide o cofetărie, un hotel și o cafenea. Eleganța clădirii de pe Calea Victoriei împreună cu ciocolata și dulcețurile delicioase, au transformat rapid stabilimentul într-un cuib al intelectualilor. Artiștii nu au fost bineveniți la începuturi, Capșa a fost mai întâi locul de întâlnirile al politicienilor, abia apoi a urmat perioada scriitorilor. După al doilea război mondial a intrat într-o etapă de decădere în care și-a pierdut pentru un timp și numele, iar după '90 a fost privatizată. Chiar dacă azi la Capșa încă există o cofetărie, ea este doar o umbră a trecutului păstrat în multe zicale ale epocii, cum ar fi acest catren:

"La Capșa, unde vin toți seniorii

 Local cu două mari despărțituri:

Într-una se mănâncă prăjituri,

Într-una se mănâncă scriitorii”