Monumente din București: selecție de statui (III)
În articolul de astăzi dedicat monumentelor bucureștene își fac loc cinci dintre cele mai vechi și mai cunoscute statui. Pe lângă istoria bogată, la celebritatea lor contribuie mult amplasarea la bulevarde centrale și foarte aglomerate. Sunt ușor observabile din goana vieții cotidiene, însă pentru mulți trecători poveștile lor rămân necunoscute.
11. Lupa Capitolina ("Lupoaica Romei")
Una dintre statuile cu cele mai numeroase replici expuse nu doar în diverse orașe ale României, dar și în alte țări de pe mai multe continente, este Lupa Capitolina, lupoaica maternă a latinității. Desigur, originalul se găsește într-un muzeu din Roma, însă italienii au avut ideea în 1906 să ne facă și nouă cadou o copie cu ocazia Expoziției Generale Române. Bucureștenii, în vremea aceea mari admiratori ai originii romane strămoșești, au plimbat apoi statuia prin diverse locuri: din Parcul Carol în vecinătatea bisericii Sfântul Gheorghe, apoi pe Dealul Patriarhiei, în Dorobanți și în Piața Romană, iar acum s-a întors vizavi de Piața Sfântul Gheorghe. O istorie agitată au avut și micuții Romulus și Remus care au fost furați și vandalizați de mai multe ori, se pare că niște bebeluși de bronz sunt o țintă de top pentru derbedeii orașului.
Una dintre cele mai ilustre bucăți de istorie militară din București stă turnată în bronz pe Dealul Spirii, astăzi Piața Arsenalului. Eroii pompieri ai bătăliei din 13 septembrie 1848 au fost elogiați printr-o sculptură ce personifică Victoria înaripată care sună din trâmbiță și suține dramatic un soldat răpus. Partea mai puțin glorioasă e amplasarea, chiar în fața masivului Hotel Mariott care "înghite" statuia și o face să pară că e parte componentă a lui. Locația inițială era tot aici, în vârful dealului, dar la intersecția dintre străzile Uranus și Fontăriei, dispărute din peisajul urban odată cu șantierul de la Casa Poporului. Sculptura este opera artistului polonez Wladimir C. Hegel și a fost dezvelită în 1901 în prezența câtorva veterani din acel război.
Inscripția sa:
LUPTĂTORILOR
DE LA
13 SEPTEMBRIE 1848
POPORUL ROMÂN
RECUNOSCĂTOR
MDCCCC
La ziua de apoi, când Dumnezeu mă va întreba cu un glas teribil:
- Ce ai făcut pe pământ?
Îi voi răspunde, cu siguranță că-mi va ierta toate păcatele:
- Iartă-mă, Doamne, n-am făcut eu statuia lui Lazăr.
Anecdota de mai sus circula printre bucureșteni în veacurile trecute, pentru că așa cum aflăm din cartea Povești cu statui și fântâni din București, inițial publicul nu a fost prea mulțumit de această statuie. Dezvelirea a avut loc în 1886, făcând-o una dintre cele mai vechi din capitală, iar autorul ei a fost sculptorul Ion Georgescu. În timpurile acelea îndepărtate era ceva neobișnuit ca un român să primească o astfel de comandă, de regulă monumentele erau realizate de artiști italieni, germani sau francezi, așa că e posibil ca și acest aspect să fi contribuit la părerile împărțite ale vremii. Gheorghe Lazăr, întemeietorul celui mai vechi liceu din oraș, Sfântul Sava, este înfățișat într-o postură tipică, în mână cu o carte, privind spre Universitate. Face parte din tripleții albi din Piața Universității, toate aceste trei statui având dimensiuni similare și fiind realizate din marmură de Carrara. Amplasarea lor a fost întotdeauna aici, peste drum de facultăți, au fost mutate pentru o scurtă perioadă de timp doar când s-au efectuat niște lucrări în piață.
Ion Heliade-Rădulescu a fost o personalitate a literelor și a contribuit intens la dezvoltarea limbii române moderne, astfel că la scurt timp după moartea sa sculptorul italian Etorre Ferrari a primit sarcina să îi închine o lucrare. Dezvelirea unei statui era în vremea acea un eveniment de maximă importanță în București, așa că inclusiv Eminescu, în postura sa de gazetar, a scris în detaliu despre acest lucru. Opera, realizată din marmură de Carrara, a fost amplasată în Piața Universității, iar postura oratorică a lui Heliade-Rădulescu a născut inclusiv epitafe în rândul bucureștenilor:
De ce, bătrâne, de-atâta vreme
Cu mâna-ntinsă tu stai și-acum?
Cerșesc la lume un dram de minte
Pentru-nțelepții de peste drum.
Interesantă este și personalitatea nuanțată a marelui om de cultură despre care Eminescu nu se sfiiește să scrie odată cu dezvelirea statuii din 1880: "Cam de pe la 1845 începe în mintea scriitorului bucureștean o suficiență nemaipomenită și o decădere intelectuală cu atât mai primejdioasă, cu cât Eliad era privit în vremea lui ca un fel de oracol. (...) El deveni din ce în ce mai închipuit și apocaliptic (...). Aproape tot ce a făcut Ioan Eliad, modestul învățător de la Sf. Sava, a fost caricat de Heliade Rădulescu."
Inscripția sculturii
Lui Joan Heliade Rădulescu
Românii recunoscători
1802-1872
Târgoviște-București
Într-o viață de șaptedzeci de ani
Lucră cu inima, cu penna, cu vorba
La cultura și înălțarea
poporului român
MDCCCLXXIX
Cea mai nouă statuie din Piața Universității îi este dedicată lui Spiru Haret și a fost dezvelită în 1935. Realizată de Ion Jalea cu mult mai târziu față de predecesoare, a fost gândită de autorul ei în așa fel încât să se integreze cât mai bine în peisajul statuar al pieții. Așadar materialul folosit a fost tot marmura albă de Carrara, iar proporțiile au fost și ele respectate. Spiru Haret a fost un mare pedagog, reformator al învățământului românesc, dar și un pasionat matematician și astrolog, după cum o sugerează globul pământesc imortalizat lângă el.
Pe laterale se găsesc niște basoreliefuri care relevă scene esențiale din activitățile întreprinse în timpul vieții, iar frontal posedă inscripția simplă:
SPIRU C. HARET
Comentarii
Trimiteți un comentariu