Monumente din București: selecție de biserici (II)

 

Seria de articole dedicate bisericilor monument istoric continuă cu alte cinci lăcașuri frumoase, unele dintre ele foarte populare, iar altele aproape necunoscute. 

6. Capela Elisabeta Doamna


În curtea Facultății de Psihologie și Științele Educației, gard în gard cu Palatul Cotroceni, se află o capelă ce în șosea își dezvăluie doar vârful rotund al turlei. În ciuda liniilor elegante care caracterizează cupola, clădirea poate trece drept inaccesibilă, dacă nu chiar neobservată, ascunsă în spatele gardurilor înalte și a altor construcții de la drum. Însă dincolo de aparențe ni se dezvăluie o biserică veche cu o istorie plină, recent renovată în urma unui incendiu din 2003 ce i-a distrus acoperișul și picturile interioare realizate de Tattarescu. În 1862 Carol Davila a pus bazele unui orfelinat în acel spațiu, susținut de-a lungul anilor de Elena Cuza, regina Elisabeta și mai ales de soția sa, Ana Davila. Instituția s-a extins și așa a apărut nevoia unui loc de rugăciune. Astfel că în 1875 a fost sfințită Capela Elisabeta Doamna, singura biserică ortodoxă din România construită în stil italian, inspirată de Bazilica Sfântul Petru din Roma. Soții Davila au fost o vreme înmormântați aici, înainte de a fi mutați în Parcul Davila din apropiere. Însă după al doilea război mondial capela a rămas în paragină mult timp - un preot povestește că prin anii '90 pereții săi erau folosiți pentru escaladă și alpinism. După 2000 a intrat în programe de restaurare și i-a fost readus farmecul de altădată, rămânând însă în continuare un loc retras. În 2021 continuă lucrările de renovare a clădirilor vechiului azil din vremea lui Cuza care sunt planificate să găzduiască unele facultăți ale Universității.


7. Biserica Sfântul Gheorghe - Plevna


Singura biserică monument istoric din sectorul 6 se găsește pe Calea Plevnei, lângă Spitalul Militar. În secolul XIX aici se afla o altă biserică din lemn care a servit drept loc de veci pentru pompierii uciși în bătălia de la Dealul Spirii din 1848. Între 1906-1908 se construiește actualul lăcaș având elemente neobizantine, iar în 1998, la 150 de ani de la revoluție, în curtea acesteia este ridicat un monument în amintirea eroilor români pașoptiști înmormântați acolo. Interesantă este porecla bisericii - Malmaison - care se trage de la cazarma de vizavi, reconstruită și botezată astfel de Cuza pentru ca mai târziu, în vremuri comuniste, să fie tribunal militar și loc de detenție politică. 


8. Biserica Stavropoleos


Stavropoleos - poate cea mai frumoasă biserică din București - este și printre cele mai mici. Pentru unele gusturi farmecul i se datorează tocmai dimensiunilor reduse, în rezonanță perfectă cu eleganța, delicatețea și echilibrul estetic al proporțiilor sale. Originile ei se leagă de un monah grec care la începutul perioadei fanariote a venit la București și a ridicat un han și mai apoi o mănăstire (1724). Din întregul complex de clădiri originale singura care a rămas în picioare este biserica mănăstirii. Ca valoare arhitecturală este atât de importantă pentru oraș deoarece a fost construită în stil brâncovenesc, cu picturi exterioare specifice artei bizantine, iar toate acestea au reușit să fie conservate în forma inițială. Destul de surprinzător, ținând cont că multe cutremure au afectat micul lăcaș, iar spre sfârșitul secolului XIX ajunsese aproape o ruină, propusă spre demolare. Salvarea a venit în anii de după 1900 când arhitectul Ion Mincu a lucrat la restaurarea ei și i-a adăugat și o nouă clădire, în amintirea vechiului han din acel loc. Astăzi această anexă este muzeu și lapidariu (găzduiește o colecție de sculpturi și pietre funerare vechi provenite de la bisericile bucureștene dărâmate). Recent biserica a redevenit mănăstire, îngrijită de călugărițe care se ocupă printre altele cu restaurarea cărților, icoanelor și veșmintelor vechi. Dar chiar și fără să avem cunoștințe de istorie, arhitectură sau pictură, putem să admirăm frumusețea bisericii Stavropoleos de fiecare dată când trecem pe lângă ea sau poate atunci când curiozitatea ne îndeamnă să intrăm pe poarta ei floral ornamentată. 


9. Biserica Sfânta Ecaterina


Sfânta Ecaterina are un aspect neobișnuit pentru o biserică ortodoxă, cu o clopotniță pătrată albă și o fațadă decorată cu elemente neo-clasice. Așa cum s-a întâmplat în multe alte cazuri, pe locul ei a fost o biserică veche, de secol XVI, dar care a ajuns o runiă și a fost dărâmată pe la 1850. Actuala clădire este finalizată în 1852, iar o sută de ani mai târziu devine Paraclis al Facultății de Teologie de peste drum, statut pe care îl păstrează și astăzi. 


10. Biserica Sfântul Spiridon Nou


Pe cât de discretă este prezența bisericii Stavropoleos, pe atât de opulentă este cea a Sfântului Spiridon cel Nou. Aceasta din urmă deține titluri ca cel mai mare lăcaș ortodox din București, Catedrală Mitropolitană sau necropolă domnească. Aflată la câțiva pași de biserica Sfânta Ecaterina, a fost zidită în forma actuală cam în aceeași perioadă, între 1852 și 1858. În ciuda măreției și importanței ei a suferit multe stricăciuni provocate de cutremure, bombardamente, construirea metroului și a fost chiar pusă pe lista de demolări. A scăpat de fiecare dată și stilul său eclectic și monumental domină străduțele bucureștene din preajma Pieții Unirii.



Mai 2021

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Parcuri din București: Nicolae Filimon și 9 Mai

Parcuri din București: Morarilor

Parcuri din București: Circului