Parcuri din București: Nicolae Filimon și 9 Mai
Între bretelele Podului Grant și-au făcut loc două parcuri de dimensiuni reduse, care deși sunt despărțite de o stradă și au nume diferite, par de fapt înrudite și merită să fie prezentate împreună. Vezi lista tuturor parcurilor din București Amplasare și acces: Elementul distinctiv al parcurilor este dat exact de amplasarea lor sub Podul Grant. Aflate în cartierul Crângași, la granița cu Giulești, sunt dispuse în oglindă față de Calea Crângași. Parcul Filimon dă impresia că e fratele mai mare și mai dichisit, în timp ce 9 Mai este mai înghesuit între blocuri. Cea mai apropiată gură de metrou este la aproximativ 750 metri (Crângași), dar tramvaiul 41 are o stație ceva mai accesibilă. Fiind vorba însă de niște spații de relaxare de cartier, cei mai mulți vizitatori sunt locuitorii zonei.